În articolul anterior am descris câteva metode prin care poți să îți creezi și să-ți validezi o idee de afaceri, ca antreprenor aflat la început de drum. Ai văzut că trebuie să te ocupi de toate detaliile pentru a-ți crește șansele de reușită. Și totuși, asta nu înseamnă că trebuie să faci totul de unul singur. Echipa pe care o construiești în jurul tău e foarte importantă. În cele ce urmează, îți voi oferi câteva sugestii despre modul cum trebuie să o alcătuiești.
Un studiu realizat de profesori de la universități din Oklahoma, Texas și Oregon arată un lucru simplu, dar în același timp surprinzător: 60% din startup-uri dau greș din cauza unui team management defectuos. Ideile despre care vorbeam în articolul trecut sunt foarte importante. Dar punerea lor în practică e la fel de importantă – și aici, echipa e cea care contează, cu competențele ei multidisciplinare. Din acest punct de vedere ar trebui să ții cont de mai multe lucruri.
Ai acoperit toate competențele?
Probabil că ți-ai format o opinie foarte clară despre core business-ul tău, cel mai posibil unul cu o componentă tehnologică importantă. Știi că ai nevoie, să zicem, de mai mulți developeri – și de tipul acestora. Însă vei fi mai puțin înclinat(ă) să identifici competențele așa-zise „de suport”, indispensabile pentru o companie la început de drum. Probabil că nu vei avea probleme cu achizițiile de toner sau hârtie și nu are rost să angajezi pe cineva pentru asta, dar pentru început nu uita de următoarele necesități:
• Business-ul tău nu poate funcționa fără un contabil. Este una dintre cerințele legale, dar și pentru orice tip de management profesionist ți-ai dori să faci.
• Resurse umane, curățenie, logistică? Pentru început, va trebui probabil să te descurci fără departamente specifice. O spun din experiență proprie: dacă ai educație universitară, la început ți se va părea puțin înnebunitor să acoperi toate aceste necesități, mai ales după ce ai avut o poziție bună într-o companie mare. Dar vei învăța ușor.
• Law/juridic: pare mai puțin necesar, dar este la fel de important ca celelalte departamente. Cunosc oameni de afaceri care au pierdut mult fiindcă modelul de contract pe care îl foloseau era cules de pe Internet și conținea clauze-problemă, mai ales în zona de final, referitoare de exemplu la instanțele unde se judecă litigiile. Dacă, foarte probabil, business-ul tău are o componentă online, va trebui să te asiguri că îndeplinești cerințele legale legate de protecția datelor și cookies și îți vei da seama că asta se poate rezolva cu o consultație punctuală din partea unor specialiști în legi și compliance.
• Marketing: trebuie să te preocupe chiar dacă nu ai o interfață directă cu consumatorii persoane fizice. O componentă importantă, în cazul startup-urilor, e zona numită în companiile mari corporate affairs, în care este inclus tot ce ține de imaginea și comunicarea companiei cu alte firme – sau cu potențialii investitori. Este cu totul firesc ca produsul tău revoluționar să fie doar în stadiul de schiță sau proof of concept. Cu toate acestea, startup-ul tău trebuie să convingă prin imagine.
În raport cu toate cele de mai sus, cel mai corect e să împarți competențele de care ai nevoie în „interne” și „externe”, fiindcă o parte din activități se pot externaliza, cât timp necesitățile sunt doar punctuale, ca în cazul online-ului. Asta va clarifica mult organigrama internă.
Part-time, voluntariat, internship, prieteni
Dacă începi cu o finanțare care să acopere costurile salariale pe un an sau mai mult, acest gen de resurse nu te privește. Totuși, în lumea reală, majoritatea startup-urilor pornesc cu fonduri reduse. De aceea, va trebui să identifici toate resursele de care te poți folosi gratuit – sau aproape gratuit.
• Prietenii: Îi poți ruga să te ducă cu mașina la întâlniri, presupunând că nu ai un automobil, sau să îți transporte produsele, atâta timp cât acestea nu sunt excesiv de multe sau de voluminoase. Dacă e să vorbesc din experiența proprie, nu știu cum m-aș fi descurcat, la începuturi, fără prieteni și familie. Când spun asta nu mă refer în primul rând la sprijin material sau încurajări, ci la ajutor efectiv.
• Voluntariat/internship: Sarcinile simple pot fi rezolvate de studenți din ani terminali sau proaspeți absolvenți, care sunt foarte interesați de stagiile în companii. Este bine să știi că există o lege a voluntariatului, conform căreia voluntarii sunt obligați să aibă un job description, pentru a evita situațiile din trecut, de „om bun la toate”, trimis să cumpere cafele. Dar, pe de altă parte, conform aceleiași legi, experiența de voluntar în startup-ul tău va conta nu numai la CV, ci și ca vechime în muncă – deci ai ceva de oferit.
• Part-time: e drept că pentru început e greu să îți faci o idee clară despre numărul de ore de lucru pe care îl implică o anumită sarcină. O sugestie pe care ți-o pot oferi este să-ncerci să obții o estimare chiar de la candidații la job, care de multe ori vor da răspunsuri oneste. Part-time-ul e de avut în vedere și în cazul în care ai nevoie de un om cu skill-uri superioare de programare, business sau altele. Dacă are aceste skill-uri, omul respectiv probabil că beneficiază deja o poziție bine plătită într-o companie mai mare. Însă e foarte posibil să poată, și să și vrea, să-și dedice o parte din timp startup-ului tău, ca un al doilea job.
Cum recrutezi?
Presupunând că organigrama de început îți este clară, va trebui să identifici candidații promițători. Ia în considerare următoarele lucruri:
• Dacă e vorba de skill-uri hard, site-urile de job-uri și LinkedIn te vor ajuta gratuit sau cu costuri foarte mici. Eu folosesc LinkedIn cu mult succes, într-o variantă asemănătoare: primind cereri de finanțare de la antreprenori. Am inițiat astfel câteva investiții promițătoare.
• CV-ul e important, dar ce e mai important din CV? Aici e cazul să te uiți mai puțin la experiența profesională, dacă startup-ul tău activează într-o piață nouă, disruptivă. Într-o companie de food, directorul de vânzări nu poate fi decât o persoană bine conectată cu marile lanțuri de retail, deci cu o experiență semnificativă. Dar, cel mai posibil, pentru tine sunt mai importante studiile și certificările, pe care trebuie să fii capabil să le verifici.
• Atenție la profilul psihologic al candidaților. Cei care au curajul de a se alătura unui startup vor fi tentați de noutate și de posibilitățile de creștere profesională. Ceea ce poți oferi nu e nici un salariu foarte mare, nici stabilitate. Din punctul de vedere al motivației, merită să te uiți cu atenție pe scrisorile de intenție ale candidaților. Nu degeaba li se spune „lettres de motivation” în franceză. Dacă sunt prea mulți de „provocare” într-o astfel de scrisoare, autorul nu are, probabil, nevoie de foarte multe provocări.
Atenție la brainstorming, rolurile altora și rolul tău
Orice startup trebuie să fie creativ, așa că în cazul companiei tale, va trebui să te asiguri că brainstorming-ul funcționează. Brainstorming-ul („furtună mentală”) are reguli stricte pe care le găsești ușor online. Una din cele mai importante premise ale conceptului se leagă de o teorie psihologică foarte importantă în ultimele decenii. O echipă de elită produce rezultate dacă în interiorul ei are loc o repartiție pe roluri, dincolo de hard skill-urile sau specializările fiecărui membru. Unul dintre aceștia poate fi principalul generator de idei. Un al doilea, un critic foarte bun al ideilor, nu în sensul de îngropare a lor, ci de rafinare și ajustare. Un al treilea ar putea traduce totul foarte bine în cifre, fie ele date financiare sau tehnice. Un al patrulea se poate distinge prin capacitatea de a sintetiza problema și soluțiile, altfel spus prin vedere de ansamblu. Și așa mai departe.
Această teorie te va face să te gândești care este rolul tău. Ca fondator, vei fi tentat(ă) să supraveghezi toate detaliile startup-ului și e foarte bine dacă vei face asta. Dar business-urile disruptive (disruptive innovations) sunt apanajul oamenilor creativi, cu calificări înalte. Aceștia vor fi mai puțin dispuși să se conformeze unor ierarhii și reguli rigide și unor dispoziții imperative. În ziua de azi, un manager bun folosește mai degrabă motivarea angajaților și forța exemplului propriu, decât instrumente autoritare. O caracteristică a business-urilor noi e aceea că niciun manager nu poate depăși, în materie de competență, cunoștințele oricărui membru al echipei, luat în parte.
Personal, aplic și acum aceste reguli, deși startup-ul pe care l-am fondat acum trei ani, Key Way Group, a ajuns la sute de angajați. E însă vorba de oameni tineri, cu multe competențe diverse, care contribuie la creșterea business-ului doar pornind de la motivațiile proprii și climatul plăcut pe care am făcut totul să îl asigur. Cred că acestea sunt motive importante pentru care am atins succesul.
Urmărește-mă pe Twitter și LinkedIn.