Oricât ar fi de incipient, business-ul pe nume startup trece printr-o serie de etape, până la maturitate. Odată ce l-am definit ca inițiativă antreprenorială aflată în căutarea unui model de business, cea mai firească clasificare a stadiilor ține de tipul de finanțare. 

1. Resursele fondatorului: seed money

E clar că primul stadiu al unui startup se leagă de investiția de bani, muncă și competență a fondatorului sau fondatorilor. Dar această etapă nu trebuie să fie nici anarhică, nici din cale-afară de intuitivă. Pasiunea are rolul ei, dar un business plan de etapă e indispensabil. Totul începe de la obiectivele care pot fi legate, de exemplu, de prototiparea unui produs sau software, iar în funcție de asta efortul este clarificat. În primul rând, un business plan îți arată că pentru un startup nu ai nevoie numai de bani. Evaluarea cifrică a muncii depuse, în ore de lucru sau similar, clarifică lucrurile. Din momentul în care încetează de a mai fi visuri, startup-urile nu mai pot fi o activitate de timpul liber. Antreprenorii de succes spun că îți afectează și viața personală.

2. Susținerea familiei și a prietenilor

Nouă, românilor, ni se pare ciudat că ar trebui să cerem bani sau alte tipuri de implicare de la famlie și prieteni. Mie, personal, mi se pare însă recomandabil. E un test serios pentru ideea de startup. În primul rând, reacția pozitivă a apropiaților poate fi un bun indicator pentru viitorul succes. În al doilea rând, e un test de seriozitate și pentru antreprenor: implicarea familiei te obligă să fii orice altceva decât un simplu vânător de fonduri, adică serios și angajat.

3. Angel investor-ul

Am auzit cu toții despre el, dar eu îmi permit cu modestie să spun mai multe, aici, fiindcă am la activ trei exit-uri de succes, dintre care unul pentru Vector Watch. În această etapă, startup-ul nu este încă profitabil, dar are, deja, atributele generale ale unui business. Pentru ca prototipul despre care vorbeam să se transforme într-un produs valid, care monetizează, e nevoie de un surplus de finanțare. Spre deosebire de bănci sau alte posibilități, angel investorii îl asigură fără foarte multe garanții formale și nici dobânzi, în schimbul unei părți din viitoarea afacere. Un angel investor competent nu e doar o sursă de bani, ci și de sfaturi, fiindcă de regulă are un background de afaceri mai cuprinzător decât cel al fondatorului startup-ului. Din moment ce e dispus să își riște propriile fonduri, va dori să urmărească îndeaproape evoluția business-ului și, dacă e cu adevărat angel investor, va ști să facă asta fără să uzurpe prerogativele fondatorului.

Legat de asta, unii antreprenori caută, pur și simplu, mentori, care vor oferi know-how și conexiuni fără aport financiar. Dimpotrivă, așa-numiții venture capitaliști sunt diferiți de angel investori prin faptul că asigură finanțări nu din capitalul propriu, ci dintr-al altora. Asta îi apropie mai mult, comparativ, de băncile despre care vorbeam, chiar dacă există diferențe substanțiale.

4. Venture Capital(ist)

Se spune despre venture capital că “vine înainte să se întâmple ceva”. Echivalentul în română al termenului, “capital de risc”, descrie destul de clar despre ce e vorba. Entitățile de business care asigură acest gen de capital vizează un return of investment înalt, cu un risc pe măsură. Investiția vine la pachet cu o propunere de governing stabilită de comun acord cu antreprenorul sau antreprenorii, care are rolul de a genera profitul scontat pentru investitor, atunci când acesta își va face sub o formă sau alta exitul.

5. Exit-ul și listarea pe bursă

Din toate cele de mai sus, e clar că succesul nu vine, în general, peste noapte. Experții spun că startup-urile devin afaceri mature în cinci până la zece ani. Ce se întâmplă însă cu business-ul care a început să genereze profit ritmic? În lumea globalizată în care trăim, dacă nu e vorba de un chioșc administrat de o familie, business-ul respectiv va evolua către exit, fuziuni sau alianțe.

În principiu, există două tipuri mari de exit: către fonduri de investiții, care vor dori să obțină un profit sigur fără a avea neapărat o specializare în domeniul startup-ului, sau către companii mai mari din piețe asemănătoare, în căutare de inovație și asset-uri. Asta în materie de destinatar, fiindcă de exit pot beneficia două tipuri de antreprenori: fondatorii afacerii și investitorii din stadiile anterioare, care au dobândit o poziție minoritară, dar strategică.

La finalul ciclului se află cooptarea unui fond de investiții sau listarea pe bursă (un obiectiv și mai îndepărtat). Acestea sunt operațiuni mai complexe, care vin, în general, după alte tipuri de aport de capital. Și, pe termen lung, sunt cu atât mai necesare.