HR-ul în ziua de astăzi

AI

#Business

Share this article:

Mulți oameni cred că departamentul de HR se ocupă doar cu sarcini de recrutare și cu sarcini administrative. Desigur că angajarea, disponibilizarea sau procesarea salariilor sunt lucruri esențiale în orice departament de resurse umane, însă este nevoie de mult mai mult decât atât într-un mediu ultra competitiv precum cel de azi. Resursele umane trebuie să adauge un plus de valoare pentru a fi în ton cu cerințele din ce în ce mai exigente ale anului 2020.

Viziunea mea despre HR

În opinia mea de antreprenor cu peste 10 ani de experiență, HR-ul se bazează pe trei piloni centrali. În afara recrutării și părții administrative, mai putem vorbi și despre cultivarea angajaților, care este la fel de importantă.

În rândurile următoare vă voi spune mai multe despre fiecare dintre cei trei piloni.

HR-ul în ziua de astăzi

Recrutarea

O echipă de HR trebuie să identifice tendințele curente și viitoare din domeniu, pentru a putea face procesul de recrutare cât mai interesant si captivant pentru potențialii angajați. Din păcate, mulți recrutori încă încearcă să angajeze cei mai buni oameni din domeniile lor de activitate, când ar trebui să se concentreze pe oamenii care se pliază pe profilul culturii organizaționale existente în companie.

Dacă vei recruta oameni care se pot integra rapid în echipa ta și pot adopta valorile companiei, atunci vor crește și șansele ca aceștia să lucreze mai eficient și să fie mai productivi decât persoane care nu se încadrează profilului business-ului tău.

Hard skills vs. soft skills

Fiecare om este înzestrat cu două tipuri diferite de aptitudini: hard și soft. Este responsabilitatea recrutorilor să-i găsească pe acei candidați cu cele mai bune hard skills și soft skills pentru fiecare job.

Hard skills se referă la abilitățile deprinse ca urmare a unui proces tehnic de învățare, în timp ce soft skills sunt trăsăturile de personalitate ale fiecărui individ. Cunoștințele de Microsoft Office sau WordPress fac parte din categoria hard skills. Leadership-ul, munca în echipa sau creativitatea sunt toate soft skills.

Partea administrativă a HR-ului

HR-ul în ziua de astăzi

Nicio companie nu poate avea rezultate dacă este condusă defectuos. Din punctul de vedere al departamentului de resurse umane, totul trebuie să fie administrat perfect, de la procese, la proceduri și documentare.

Sectorul administrativ al departamentului de resurse umane se ocupă de procesarea salariilor, actualizarea politicilor companiei, păstrarea dosarelor angajaților, dar și de multe alte sarcini conexe.

Cultivarea angajaților

HR-ul în ziua de astăzi

Partea de acomodare a angajaților este esențială, întrucât noii membri ai echipei tale trebuie să se adapteze cât mai rapid și mai bine la politicile companiei. Procesul de acomodare poate dura de la câteva zile, la câteva luni, iar comunicarea joacă un rol foarte important: dacă angajații cunosc mai multe lucruri despre firmă și despre responsabilitățile lor, atunci vor performa mai bine și vor fi mai eficienți.

De asemenea, recrutorii trebuie să lucreze cu oamenii pentru a le crește nivelul angajamentului, concentrându-se pe nevoile și problemele acestora. O evaluare constantă și temeinică va ajuta angajații să adere mai rapid la valorile companiei și la cultura acesteia.

Întrucât ne aflăm într-un mediu de business foarte competitiv, puterea culturii organizaționale a companiei tale poate face diferența. Departamentul de resurse umane trebuie să aibă rolul unei punți între angajați și management. Cu ajutorul acestuia, managementul va primi feedback constant legat de punctele slabe și punctele forte ale companiei și va ști unde este de lucrat și ce este de îmbunătățit.

Din toate considerentele de mai sus avem nevoie de un avantaj competitiv pentru a ne putea îndeplini țelurile de business.

Mai departe vă voi povesti despre o soluție pe care plănuiesc să o integrez și în departamentul meu de Resurse Umane: Inteligența Artificială (A.I – Artificial Intelligence).

A.I – viitorul HR-ului este aici

90% dintre companiile incluse în Fortune 500 folosesc A.I în procesul de recrutare

Procesul de recrutare și cultivare al angajaților poate fi frustrant, dificil si poate consuma mult timp. Din aceste considerente, companii de renume precum Amazon, Walmart, Facebook sau Intel utilizează softuri și tool-uri de Inteligență Artificială pentru a-și angaja personalul. De fapt, 90% dintre companiile incluse în Fortune 500 folosesc applicant tracking systems (ATS) cu acest scop.

După ce m-am documentat temeinic în legătură cu sistemele ATS, pot spune că sunt profund impresionat. Pe viitor, am certitudinea că din ce în ce mai mult business-uri mici și mijlocii vor adopta tehnologiile ATS pentru dezvoltare.

Din graficul de mai jos mai aflăm că sub 20% dintre business-urile mici și mijlocii apelează la ATS-uri, în vreme ce 70% dintre companiile mari le folosesc.

HR-ul în ziua de astăzi

Ce este un ATS?

Un ATS este o aplicație software ce ajută recrutorii să angajeze candidați calificați prin filtrarea, organizarea și eficientizarea proceselor de aplicare la joburi.

Companiile care folosesc deja ATS-uri raportează creșteri foarte mari ale productivității. De asemenea, timpul în care se finalizează angajările s-a redus considerabil.

Conform graficului de mai jos putem observa o scădere cu 75% a timpului neproductiv. În plus, timpul pentru completarea aplicărilor pentru joburi s-a redus cu 15%, iar timpul pentru generarea rapoartelor de productivitate a scăzut cu 70%.

HR-ul în ziua de astăzi

Care este cheia succesului sistemelor ATS?

Sistemele ATS automatizează aproape toate aspectele procesului de recrutare, incluzând aici următoarele:

Anunțurile de joburi

Postarea anunțurilor de joburi pe numeroase site-uri gratuite sau plătite precum rețelele sociale ale companiei, portaluri de joburi sau diverse site-uri corporate pentru recrutare vă pot aduce un număr important de aplicanți cu ajutorul sistemelor ATS.

Grafic ce cuprinde cele mai mari industrii cu o creștere notabilă a impactului Revoluției A.I.

HR-ul în ziua de astăzi

Screeningul CV-urilor

Screeningul CV-urilor ajută la alegerea candidaților care corespund fișei postului în funcție de aptitudinile și calificările individuale: experiența în domeniul muncii, educația, cunoștințele acumulate, trăsăturile de personalitate și competențele sunt incluse aici.

Sistemele ATS filtrează automat candidații și-i listează pe cei potriviți pentru fiecare poziție în parte. După aceea, recrutorii pot alege pe cine să cheme la interviu.

52% dintre recrutori susțin că cea mai dificilă parte a job-ului este screeningul candidaților

HR-ul în ziua de astăzi

Matching

Planificarea interviurilor și evaluarea

Soft-urile ATS se conectează la sistemele de email ale recrutorilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a programa interviuri cu mare ușurință. De asemenea, recrutorii primesc formulare structurate de feedback, astfel încât evaluarea devine mult mai simplă.

Departamentele de HR pot să folosească beneficiile Inteligenței Artificiale pentru a descoperi potențiali candidați în data de baze a companiei, crescând astfel cu 20% retenția de angajare și reducând cu până la 50% numărul de interviuri pentru același număr de angajări.

HR-ul în ziua de astăzi

ATS și recrutarea – timpul înseamnă bani

Din cauza naturii competitive a pieței muncii din 2020, cei mai buni candidați nu sunt disponibili decât pentru perioade foarte scurte. În același timp, o poziție pentru un job într-o corporație primește în medie 250 de aplicări, iar 88% dintre CV-uri nu corespund cerințelor fișei postului.

Toate aceste procese necesită un volum ridicat de resurse, consumând 25% din timpul recrutorilor doar pe screeningul CV-urilor. Cu ajutorul automatizărilor A.I, departamentele de HR pot fi sigure că vor înlătura prejudecățile și discriminările din procesul de recrutare, făcându-l mai rapid și mai avantajos pentru toate părțile implicate.

Studiile arată că sistemele ATS oferă avantaje prețioase companiilor care le integrează, printre care și:

  • Creșterea ratei angajării – în medie, durează aproximativ 40 de zile pentru a ocupa o poziție. Cu ajutorul sistemelor ATS, acest timp se poate înjumătăți
  • Acces la mai mulți angajați calificați din baza de date existentă – recrutorii pot avea acces mai rapid la potențiali candidați calificați din baza de date a companiei
  • Angajează doar oamenii potriviți: prin intermediul sistemelor ATS de screening scade semnificativ posibilitatea angajării personalului mai puțin calificat
  • Economisirea resurselor financiare: organizațiile nu mai trebuie să-și folosească resursele pe screening CV-uri sau pe alte lucruri ce pot fi automatizate

HR-ul în ziua de astăzi

Concluzie

În ceea ce mă privește, sunt hotărât să implementez Inteligența Artificială în departmentul de HR al companiei mele și vă sfătuiesc și pe voi să luați în calcul această soluție.

Până la urmă, cine nu-și dorește să eficientizeze atât de mult costurile cu angajările? Alternativa este să rămânem agățați de trecut și să nu putem fi capabili să conștientizăm ce oportunități pierdem.

Urmărește-mă pe Twitter și LinkedIn!


Share this article:
Tags:
, ,


Navigați după categorii

#Business

#Start-up

#Piete de capital

#Imobiliare

#Personal