Atunci când antreprenorii și investitorii discută între ei, sensul termenului de startup e destul de clar. Dar, după câțiva ani de activitate în domeniu, mi se pare că o serie de precizări sunt utile și pentru oamenii de afaceri cu experiență, și pentru tinerii care se află la primele experiențe de business.
Ce e, și mai ales ce nu e, un startup
Să începem cu o definiție. Numitorul comun al nenumăratelor manuale și enciclopedii de business este că startup-ul e o afacere incipientă, care țintește creșterea și atingerea unui profit replicabil într-un număr de ani. Cu toții știm asta, dar interesant e ceea ce nu e startup, din acest punct de vedere, dacă excludem companiile masive, listate pe bursă. În definiția de mai sus nu se încadrează afacerile aflate la început de drum care nu urmăresc creșterea prin capitalizare. Cu alte cuvinte, un magazin de la colțul străzii sau un mic business de familie agricol, cu produse bio, nu se încadrează aici.
Cu siguranță, suntem mai puțin tentați să numim astfel de business-uri startup-uri, fiindcă nu au conotațiile tehnologice și aspiraționale la care ne așteptăm. Iar asta ne duce la istoric.
După unele surse, termenul a început să fie folosit în anii ’70 de publicații ca Forbes. Nu e de mirare că apariția lui e simultană cu revoluția informatică și nașterea Silicon Valley, care au dat cele mai multe companii inovative, explozive din punctul de vedere al valorii de piață – dar și nenumăratele eșecuri care sunt asociate ideii de startup. Conform Bureau of Economic Analysis, în SUA, investițiile de capital fix din IT se ridicau în anii ’60 la 0,6% din totalul pe economia Statelor Unite, pentru ca în perioada 2010-2012, să ajungă la 12,2%, ceea ce e o bună indicație despre creșterea sectorului: de 20 de ori, după acest indicator.
Dar, pentru ca în orice industrie să aibă un boom, banii investiți într-un startup trebuie să producă un profit mult mai mare decât într-o industrie conservatoare. Numai între 2004 și 2017, conform Statista, cifra de afaceri a Apple a crescut de la 8,2 miliarde de dolari la 229,23 miliarde, adică de 27 de ori, iar Apple nu mai era de mult un startup în 2004.
Ciclurile de finanțare
Cu alte cuvinte, nu există startup fără o componentă din domeniul IT. Conform World Finance, dintre cele cinci industrii cu cea mai mare creștere în 2018, trei (cibersecuritate, realitate virtuală și inteligență artificială) sunt legate intrinsec de acest domeniu, iar celelalte două (energie regenerabilă și biotehnologie) sunt de neconceput fără el. Dar mai e ceva fără de care un startup nu e startup: banii. Mai precis, infuziile succesive de capital numite cicluri de finanțare. Nu intenționez să vorbesc despre ele, în acest articol. Vreau doar să evidențiez o diferență simplă: business-ul va fi alimentat de fondatori și angel investori în perioada de început, cât nu realizează profit, dar nu poate accesa venture capital sau împrumuturi de la bănci și nici nu poate fi obiectul unei fuziuni sau achiziții fără a trece de break even. Acesta e așa-numitul stadiu de validare a startup-ului. Din acest punct de vedere, toate sfaturile despre atragerea de capital sunt rezumate foarte frumos de Tim O’Reilly, creatorul O’Reilly Media și principalul promotor al termenului Web 2.0: “Banii sunt ca benzina într-o excursie cu mașina. Nu vrei să rămâi fără, dar nici n-ai plecat în turul benzinăriilor.”
Asta înseamnă că nici în startup-uri banii nu aduc fericirea, dar, ca peste tot, sunt indispensabili. Sunt o condiție necesară, însă pe care o poți satisface numai dacă îți gândești ideea în profunzime, pe termen lung și la modul strategic, în funcție de necesitățile unei pieți – sau cereri – pe care ai identificat-o testând acea idee serios, cu mijloace de research.
Articol publicat și în revista Capital, pe 19 decembrie 2018.