Author: Octavian Patrascu

28-mart.-2019

De ce trebuie să folosești un pitch deck

Se spune despre antreprenorii de succes că își programează pașii până în cele mai mici detalii. E foarte adevărat, dar dacă vrei ca startup-ul tău să atragă atenția unui angel investor, trebuie să știi să sintetizezi toate detaliile într-o formulă cât mai simplă și clară, în primul pas. Iar documentul care conține această formulă poartă în ultimii ani și un nume: pitch deck.

Deoarece calitatea mea de investitor e cunoscută, primesc cel puțin săptămânal, pe Octavianpatrascu.comși/sau pe LinkedIn, propuneri de finanțare dintre care unele sunt foarte atractive. Adesea, am constatat însă că antreprenorii aflați la început de drum ar avea mult de câștigat dacă ar oferi informația în dozele și în succesiunea optimă. Iar pitch deck-ul tocmai asta e: o prezentare gen Powerpoint, scurtă dar relevantă, care te promovează la nivelul următor al conversației, cel care se referă propriu-zis la bani.

Citește tot
25-feb.-2019

Cum decid să investesc într-un startup

Orice investitor primește mult mai multe cereri de finanțare decât cele în care se poate implica efectiv. Chiar și cele care beneficiază de un pitch și un business plan bun trebuie să treacă printr-o procedură de screening, în care se obțin clarificările necesare. În companiile noastre, avem și noi o astfel de procedură, care nu e în principiu secretă, dar este relevantă în privința pașilor pe care va trebui să îi parcurgă orice antreprenor odată ce investitorul își manifestă interesul de principiu. E motivul pentru care vă prezint, mai jos, principalele etape. 
Citește tot
04-feb.-2019

Investiții alternative (I): artă, aur, vin

Dacă investițiile în acțiuni, obligațiuni sau depozite bancare vi se par plicticoase, e cazul să aruncăm un ochi și către așa-numita piață a investițiilor alternative, care, la limită, poate fi descrisă ca tot ce nu se încadrează în categoriile de mai sus. Veți fi poate surprinși să constatați că succesul e mai problematic aici decât în piețele clasice. 
Citește tot
16-ian.-2019

Câteva precizări despre startup-uri

Atunci când antreprenorii și investitorii discută între ei, sensul termenului de startup e destul de clar. Dar, după câțiva ani de activitate în domeniu, mi se pare că o serie de precizări sunt utile și pentru oamenii de afaceri cu experiență, și pentru tinerii care se află la primele experiențe de business.
Citește tot